In viata este greu sa lasi trecutul in spate si mai ales sa te resemnezi cu ceea ce a fost si nu va mai reveni niciodata. Oamenii din viata noastra vin si pleaca, de cele mai multe ori. Ce e mai rau este ca ne dam seama de cat au insemnat pentru noi abea atunci cand numai fac parte din viata noastra, iar singura ta optiune este sa te impaci cu gandul.

Toate aceste lucruri se intampla datorita deciziilor noastre. Pana si un singur cuvant spus unui om este o decizie luata instantaneu, dar ne dam seama de greutatea cuvintelor spuse abea cand ele sunt urmate de schimbari majore de situatie care ne dor. Nu este usor sa realizezi ca si tu esti acela care a gresit si a dus la consecintele ce au urmat, poate uneori nu realizam deloc acest lucru fiind orbiti de un orgoliu inradacinat adanc in noi. Ce optiuni mai ai cand realizezi ca nimic nu se mai poate schimba si ca oamenii care au plecat si-au continuat viata fara tine in ea?

Am trecut prin aceasta situatie si optiunile sunt extrem de reduse. Trebuie sa te resemnezi cu situatia, cu greselile facute din imaturitate, din orgoliu sau poate din nestiinta. Aceste raspunsuri vin cu timpul, care trece lasand urme in sufletele noastre si cu dorinta de a proceda mai bine de acum inainte. Asta inseamna ca ai invatat din greselile facute si ca iti doresti ca viata ta sa aiba alt sens. Trecutul e greu, dar e trecut si este important sa intelegem cu adevarat definita cuvantului.

Despre soarta se vorbeste peste tot. La TV vin astronomi, numerologi, psihologi si incearca sa iti arate din prisma unor cifre, zile de nastere sau trairi interioare cum va fi viata ta si la ce ar trebui sa te astepti de la ea. Nu, nu ai la ce sa te astepti, pentru ca mereu asteptarile tale vor fi urmate de dezamagiri, pentru ca, din nou, realitatea este alta, una mai usturatoare, mai putin subiectiva. Realitatea va fi cea reala, care iti da exact ce meriti si ce e pentru tine, sau nu. Dar ce conteaza daca meriti sau nu, ceea ce trebuie sa faci este sa o astepti cu demnitate si cu putere, multa putere.

Soarta mea este una realista intr-adevar, am vorbit cu ea zilele astea mult si am certat-o pentru nedreptatea prin care ma face sa trec. E cel mai greu sa fii obiectiv cu tine si sa ii dai ei (sortii) dreptate. O urasti pentru ca te face sa treci prin toate aceste momente, dar la sfarsitul zilei ura asta nu e pentru ea, ci pentru tine. Asteptarile pe care le aveai, munca pe care ai depus-o incercand sa schimbi cursul vietii tale au fost atat de slabe in fata sortii incat singura putere pe care o ai in acest moment este sa plangi si nu sa urasti soarta, ci pe tine.

Stiti momentul acela de liniste si suspin dupa un planset indelung? Ala e momentul cand accepti ceea ce ti se intampla si incepi sa te gandesti la ce vei face de acum incolo. In acel moment incepi sa te modelezi si sa ii joci inca o data jocul sortii. Te resemnezi si incepi sa muncesti pentru a profita cat poti tu de mult de putinele variante pe care soarta inca ti le mai da. Asta inseamna putere, inseamna umanitate, modul in care un om isi croieste viata cu propriile maini.